ziua e întuneric noaptea e lumină
așadar trebuie să-mi exploatez propriile zăcăminte de tăcere
lucru necesar după un roller-coaster galactic
cu ochii lipiți să tai cele patru orizonturi vertebrate în felii de azur
să fie totul la locul lor
dar bat la ușa pudibondului miez de nucă
nu vrea să se dezbrace să-și arate soarele interior
rămâne să ne spargem urechile cu melodiile cântate de sinuciși pe mai multe oase
cineva ne-a lăsat fără căciulă sub neoanele dospite în zgomotul cărnii
ca o stea de țiplă ne ruginește speranța în căzile palatului


(12 februarie 2009/ora 9:02)