De obicei am încredere-n oameni,
în prieteni, și-n destinul meu;
culegem, desigur, ceea ce semeni,
eu îi respect, de obicei, pe oameni.

Uneori se trișează, devin obsceni,
și uită chiar de bunul Dumnezeu;
eu nu vreau să mai aud de vicleni,
iubesc sărăcia, bunii mei săteni.

Întotdeauna, eu îmi iubesc oamenii,
și domnițele albastre mă iubesc;
mă îndrăgesc, de multe ori, țiganii,
îmi iubesc, întotdeauna, oamenii.

Și pășesc înainte, inima cântă,
iubirea mea se uită la mine;
anii mei se iau între ei la trântă,
pășesc înainte, inima mea cântă