sunt o balerină ciudată
am glezne de sticlă
nu pot merge pe vârfuri
ating stânca din inimi
și cad

o simplă zvâcnire a piciorului
mă înalță
spre fruntea privitorilor
să ascult cum se nasc
gândurile din matca oceanului

mă ascund între umerii lor
ca o cariatidă
am coloana deschisă spre alb

îi visez fiecăruia drumul
fără întoarceri
arcuindu-mă în durerea
unei morți inutile

sânii mei învăluiți de tul
ca într-o muzică stinsă
le hrănesc ultima vibrație
înainte de cuvânt