el se joacă de-a liniștea mea
o trece prin aburi
până la răsăritul soarelui
și râde
ca după o dezlegare la fericire

fiecare cuvânt i se desprinde
ca o coajă de rodie
dezvăluind un roșu imposibil
într-o pasiune verticală

seara taie din lumini felii simetrice
mi le așterne pe frunte
în loc de ochi
și mă adoarme cu un iz de etern

fiecare patimă mi-l gravează
în palme
atât de adânc încât
aș putea muri ca-ntr-o peșteră
neaflată vreodată