Dor

Mi-e dor de tine,
Ca de-un tarâm îndepărtat
Spre care migrez
Când mă doboară viforul tristeții.
Atunci, gândurile răvășite de amintirea ta,
Deșteaptă în mine, prințesa adormită
Într-o adolescență iremediabil pierdută.
Și chipul tău, din ce în ce mai șters,
Aprinde în mine culori ce s-au stins demult,
Odată cu iubirea ta.
Ce pot să fac?
Înconjurată de prăpăstii,
Fug spre gândul tău
Închis ca o scoică.
Mâinile tale nu-mi pot cuprinde
Obrajii în palme
Și buzele tale
Nu-mi pot înflori zâmbetul.
Dar amintirea ta,
E ca un ecou venit de departe,
E raza de soare ce-mi pătrunde
În cel mai tainic colț de suflet, încălzindu-l.
Și-atunci, mi-e temnița-mblânzită
De scurta evadare către tine,
Și-adorm cu nesfârșitul dor
De-a pătrunde
În scoica gândurilor tale.