mi-am văzut degetele azi, seci si uscate
de superficial, fără chef să scrie și fără
amintirea literelor bătute pe tastatură.
la ce bun? cînd lumea se năruie la fiecare
semn de exclamare
la ce tot? cînd lumea întoarsă cu susul în jos
sîsîie la orice salvă de injurii.

orice pictor fără urechi, amorțit între pînze,
își codifică trecutul în uleiuri colorate
orice mut ce nu poate scoate două cuvinte
stă întins pe jos, cerșind inspirație
și apoi eu. simplu, stînd în picioare
îmbrăcat normal, privind de jos în sus
ca de obicei,
admirînd viața și tot ce are de oferit.
eu, acest animal prădător, îmblînzit
de împrejurări și forțat să se adapteze.

știi că lucrurile nu-s ce par a fi
iar eu nu mai sunt pașnic de mult
dar mă prefac, al dracului de bine
și sap, groapa ta, fără să știi cât de adîncă
este și cît de tare te vei lovi cînd, speriată
în beznă, vei cădea în ea.
sau poate doar mă prefac,
rămînînd în sinea mea, același dobitoc docil,
aceeași mînă veșnic întinsă și neapreciată, gata
să te tragă din întuneric la lumină.