din tăceri nici sarea nu te mai scoate nici literele nu te ating
în căderea liberă
prăbușirea asta se poate întâmpla în orice secundă
oricât de larg ai deschide ochii

aprinzi o candelă aprinzi o alta aprinzi în fiecare cameră
încerci să lași în lumină toate cotloanele
tot ce ascund în ei oamenii

nu știi dincotro vor veni brațele

sprijini pereții cu genunchii nimic altceva nu îi mai poate susține
și a doua zi urci spre cetate dar
enisala nu îți poate fi casă în locul casei tale
deși ai avea lumină din abundență apa dincolo de pleoape
și nimic între porți și orizont
nu ar striga moartea

aștepți lângă biserică și taci taci tot mai adânc

nu ai ajuns lângă mare încă și nici nu sunt brațe până pe țărm
oricum astăzi acolo nu sunt decât concerte
slujbe
și tot mai mulți oameni

numai tu nu ai ajuns pe digul de unde nu ai fi dorit să pleci

(19 aprilie, enisala)