Permiteți-mi să vă spun
ca Pruteanu
din falia celor trei sute
de secunde un lucru mare

Am plecat în Lunea Mare
din Săptămâna Luminată
a zorilor
și podgoriilor

Unde nu m-am dus
ce mi-au dat să-ndur
și câte falii s-au căscat
spre Emausul moldav

Am plecat ca un Păcală
cu ușa tatei în spinare
fugind din raza portuară
a ÃŽnvierii de la Mare

Pe la Miorcani trecui
mâlc Prutul înot să-ntorc
cheile vegherii și să nu
latre la mine străjerii

Ajuns să urlu-n Parlament
m-a prins boierul meu de piept
că el e drac și-și pune cu mult stil
trese ciubote chipiu de kaghebist
mai mult în cui
și la paradă
ori pe acoperișul
Carantaniei

M-a pus să jur
că nu sunt român
iar eu Păcălă îngăimai
de sub ușa mea că sunt

Atunci își puse tartorii cei roșii
să mă asculte cu urechea-n bătăi
cu ușa pe care o credeau smulsă
din Templul lui Stalin cel sfânt

Mi-a scos limba
și crestând-o bine
cu măscări muscălești
mi-a zis dacă recunosc
că nu-i limbă din Troian
ci din Chiril și Metodiu
precum cronica lui Ștefan

Măi boiere negre ofițere
măi iubite vecine
maică-mia nu m-a-nțărcat
dându-mi lapte de reni
și la ușa mea n-am auzit
să fi zgâlțâit decât un urs
(dar niciun strămoș rus)
așa că citește-mi drepturile
amestecului cu slava
iar eu îți voi recita
Luceafărul din cer
care-i cel mai latinesc poem

La urmă-mi citi perfid
că dacă tot mă cred Manole
să m-arunc pe-un scut
ori pe pietrele proiectile
de sub Parlament
pentru că Negru-Vodă-i mare
și mă vă ridica-n izvor
cu apă puțină
prin țeasta spartă
de lacrimi udată

Ce să fac atunci și eu –
m-am opintit cu ușa de sării
peste scutierii iadului
loviți oricum și ei
așa că saltul meu mortal
a secerat vreo doi-trei

Noroc avui că-nregistrai
toată ispitirea Marii Luni
și-acest vis întunecat
în Sâmbăta Luminată
ca Duminica Tomii
să aibă și între toți românii
un fericit sfârșit – aducerea-n har
a fratelui moldav
care-a rătăcit din Sibir în Sibir