La marginea iazului din sat
Creștea o Răchită
Și creștea Mândră
Răchita
Toți sătenii o admirau
Și mulți se odihneau
La umbra ei bogată...
Și stăpânul cu casa
Pe malul iazului
Avea grijă de ea...
Uscăciunele-i strângea...
Dar
E scurtă viața omului
Și a plecat el intr-o zi printre cei drepți
Iar în ogradă a apărut
Unul
Din cei mai isteți
Și-a lărgit hotarul foarte îndrăzneț
Până a rupt și malul
Acum răchita îi ținea
Umbră multă ogorului
Și într-o zi dupăamează el a tăiat Răchita
Așa
Cu tăiușul toporului...
Dar
Când a sosit Primăvara
Și au înflorit tufarii afară
Răchita
A început să nască
Vlăstari falnici
Iară...
Și vlăstarii creșteu
Ca din apă
Dar stăpânul nou i-a mai tăiat o dată
De la pământ
Lăsînd o șchioapă
Și și-a făcut gard
De la o laltă...
Așa
Ca de Răchită să scape...
Dar Vlăstarii
De-acum aveau și ei rădăcină
Care
Încolțise în
Ograda
Vecină...
Și-acum Răchitele fiice
Umbresc Vecinul
Fericite!!!