Scârbit de nepăsarea egoului meu,
Mă-ntorc cu fața de la mine,
Și mă repudiez, pentru tot veacul care vine,
Din funcția de șef al sufletului tau.

Te-aș fi rugat să mă mai păsuiești un pic,
Să-mi lași iluzii, pentru înc-o noapte
Dar n-am citit în ochii tăi nimic,
Să-mi amăgească speranțele deșarte.

Ca un roman eu mă retrag pe scut,
Învingător, învins, cine mai știe oare,
Să te păstrez nu am știut ori n-am putut,
Și amintirea chipului tău doare.

Din trâmbița-i de aur, un heruvim căzut
Vestește timpul pentru deșteptare,
Să te păstrez, probabil nu aș fi putut
Căci alungat de soare, îngerul dispare.

Te-aș fi rugat să mă alinți tăcut
Să-mi ții in palmă sufletul ce doare,
Să te pastrez, acuma știu, n-aș fi putut,
Ești doar un vis, pierdut din nepăsare.