Munca omului e urmă
Lăsată pe a cerului covor
Cules de razele solare
Care răzbat printre un nor
Ușor...
Muncește omul
Uneori
Până se spală cu
Sudori
Robește fără bucurie
Lăsat de dor și
Nostalgie...
Mucește omul deseori
Pe la alții
Prin pridvor
Muncește fără adâncime
Pentru o plată de
Zecime...
Muncește Omul foarte
Rar...
Din suflet bun și
Gospodar
Robește el voios și
Știe
Așa e Viața
Azi și
Mîine...
Muncește Omul
Nu
Munește
Din alte spate se
Hrănește
Și de viu
El
Putrezește...