orice început pornește din
sfârșitul celuilalt
așa că
nu sunt prea dezamăgit
pentru că atunci când nu voi mai fi
mi se schimbă culoarea și devin urmă

(această conexiune se realizează între
limitele a două capete și face posibilă
comunicarea între mine și alte lucruri)

firul deși prea slăbit înnoadă tăcerile
și trecerile poziționează o altă naștere

apoi liniște...

timpul se dezlipește de trup ca o coajă
se rostogolește în sensul acelor de ceasornic

și iar liniște...