Am lăsat ușa deschisă
dar nu ca să vii,
duminicile miros uneori a toamna aceea.
De mult nu mai cred în noi, Francesca!
Și vii acum să-mi spui
"știi tu",
de parcă fluturii s-ar putea întoarce înapoi în omizi
ca să mai înflorească o dată.

Hai să ne închipuim că eu am murit, ori mai bine...
mai bine să ne închipuim că voi ajunge curând pe o altă planetă, iar tu...
tu vei trimite soli blânzi
să mă învețe uitarea.