crește-n oase
de cu seară
albă
piatra unghiulară
și-n amurg
dalb de murg
roata sfâșie-n
Afară

Din bolta ascuțită cu sângele barbar
mă spintec, cârd de neguri. Lumini mă-nchid și-apar.
In plete reci de humă cu stelele râzând
tăcerea îngenunche în sângele arzând.

Desculțe liniști smulse albastrului străpuns
îmi colcăie în oase. Absent căci nesupus
îmi drămuiesc altarul în verde părul tău.
Arzând invers în sânge cu rodu-ți cad în hău.

rotundă-n oase
seara
pătratică afara
amurgului
revarsă.
Slobod și fără frâu
sămânța-mi bat în palmă
Ah ! verdele de grâu !