cățeaua mea e cultă
citește noaptea abecedare despre poezare
despre nopțile căzute în dizgrație ale poeților amatori
marii anonimi transformați în câțiva kilobiți
cățeaua mea scrie versuri când se holbează la lună
pe care nimeni nu le vede
și urlă
iar lupii care mierlesc potăi prin tomberoane se opresc și-ascultă
ce frumos cântă ea!
ieri a fătat cinci corcituri
îi spusesem:
„nu te mai curvi cu-atâția jegoși care aleargă după cururi mici”
acum ce-o să faci cu atâtea guri care trag de tine în toate religiile
dacă nu ai pupat în cur găștile care se adună în față blocului și fumează iarbă
acum ești singură urlând după un tată după o cârpă să îți ștergi fetușii
mi-e greață de tine
ieși afară

câteodată îmi zgârie ușa cu laba și latră
o înjur de toți dracii și-o bat numai în cap
mi se plânge că nu o înțelege nimeni și că mănâncă de la toți vagabonzii
dimineața gustă aurolac iar seara se curvește pentru o bucată de pâine
nici de scris numai poate
acum își ascultă copii care grăiesc limbi diferite
degeaba le spune că trebuie să gândească când urlă la lună
ei o ignoră
ei fumează iarbă cu găștile în fața blocului
ea și-o trage prin tomberoane
e singură vrea înapoi

ne-am închiriat o mansardă într-o ruină din centru
bem amândoi lapte degresat și urlăm noaptea după tramvaie pișătoare
lăsam cerul să zbiere și norii să-și verse diareea peste urletele noastre
nu facem imagini
lansăm idei
potăile care se mierlesc prin tomberoane se opresc să ne-asculte
dar tac
le e frică că mâine vom ieși în stradă să profetăm poezarea