Motto : “Iarna: În zare zurgălăi de sănii …
Suflet nins”
Ion Pilat – Iarna

Se târâie’nserarea… Pe geam cristalizează
Flori umede de gheață iar fire de lumină
Împrăștie’n odaie sub irizări stinghere
Crepusculul ce’ntinde aripile’nroșite
La orizont. Târzie, mă întristează stepa
Și îmi descopăr vina de’a’mi rătăcii privirea
Pe câmpuri cotropite de valuri de ninsoare
Și de’a’ngheța sub viscol ce’aduce amoțeala,
Tăiat printre vârtejuri și deghizat de umbre
În omul-de-zăpadă făcut să înspăimânte
Cu vise și uitare. Se curmă brusc tăcerea
Când undeva departe, ascunsă de perdeaua
De’argint, răsună fraged un zurgălău de sănii
Prin șuierul ce vântul îl plimbă pe la streșini.
În mine cade neaua; simt frigul ce’mi străbate
Cu ace de frisoane prin mantia zdrelită
Și mă’nconvoi. În vatră mocnește înserarea;
Se risipesc fantome în tainice unghere;
Hotarul de lumină dansează în perete
Descoperind pendula ce’a amuțit de’o vreme
Și parcă prinde viață în jocul ce’nfioară.
Hrănesc cu lemne flama; trosnind se’mbujorează
Și râde sec. Suspină, agonic, înserarea
Și peste dealuri molcom se tulbură la fumul
Ce urcă dintre coșuri de case copleșite
De voalul alb. Pe marea de umbre amorțite
Se scurge’o pace hâdă în trupuri obosite
De veghe și de gânduri. Adorm. Îmbătrânită
Se cuibărește noaptea sub cerul fără pată
Acoperită’n geruri și țesături din norii
Ce plâng cu lacrimi albe. E frig și cald în mine;
Aștept să vină zorii și moare înserarea.