De când mă știu am fost preocupat de îngeri.
Pe primii i-am descoperit, copil încă,
În vechile ceaslovuri bisericești.
Preotul bătrân îmi spunea cu voce caldă:
„Privește băiete, citește și pune la inimă!
Așa o să crești.”
Chipurile îngerilor mă fermecau:
Copii dolofani, rozalii, cu plete blonde
Înconjurate de nimburi galben-aurii.
Aveau aripioare albe la spate.
La fel i-am găsit mai târziu
Și în picturile maeștrilor geniali.
Seara, când murmuram evlavios în gând
„Înger, îngerașul meu.....”,
În spatele ochilor închiși
Îmi cobora de undeva de sus o față frumoasă
Cu ochii albaștri și cu un zâmbet blând.
Am conștientizat mult mai târziu
Că le-am dat îngerilor chipul nostru
Coborându-i lângă noi pe pământ,
La fel cum Creatorul i-a dat omului
La ceasul facerii, propriul chip,
Urcându-l în cer lângă El.
Dar îngerii sunt doar o lumină
Curată, care nici nu se vede!
Sunt un joc al unduirilor în Eter;
O vibrație infinit de înaltă
Alunecând fără odihnă.

Îngerul meu, același de o viață
Dar cu o față nouă, din lumină,
Mă poartă și acum ocrotitor, de mână.
Este îngerul meu!

Dan David, Los Angeles, 09-23-2005.