De va veni zăpada să ne cearnă
și-apoi să ne topească în izvoare,
Legând prin trupul nostru mal de mal
ne-om risipi în unda călătoare.

Vom zăbovi în apa cristalină
și-mprumutând a pietrelor răcoare,
Vom desfăta papilele-nsetate
din boturi de sfioase căprioare.

Poate ne veți uita după o vreme
cu sufletele încă ne-mpăcate,
Dar ne veți regăsi în apa mării
îmbrățișați pentru eternitate.

Și nu veți ști de ce zâmbește valul
la tărm când fericit vă-mbrățișează!
Și nu veți ști că printre scoici și alge
două perechi de ochi mai lăcrimează!