agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-12 | [This text should be read in romana] |
Gând 1
Nu ne-am cunoscut niciodată, mamă, deși ani de zile ți-am spus sărumâna în fiecare dimineață. Ai rămas o enigmă. Am rămas un străin. Gând 2 Am crescut, mamă, m-am făcut mare... vorbesc din ce în ce mai rar tu taci din ce în ce mai des. Seara, uneori, ni se întâlnesc singurătățile și stau la taifas. Gând 3 Iartă-mi cuvintele, mamă, așa cum și eu ți-am iertat toate tăcerile. Tristețea nu doare, mamă, e doar o lipsă temporară de indiferență. Gând 4 Am trădat promisiunile copilăriei, mamă, Din umeri nu mi-au crescut încă aripi, cred că ai uitat să mă înveți să zbor... Gând 5 Încă mă dau în leagăn, mamă, și întotdeauna îmi imaginez că mâna ta îl împinge și oricât de sus mă înalț vreau mai sus și mai sus... Ești acolo, mamă, și încă ți-e frică să nu cad. Gând 6 Căderile nu au nimic rău în ele, mamă, încă îmi julesc sufletul în fiecare vară. Nu-ți face griji, mamă, trece... Gând 7 Te-aș fi iertat, mamă, puteai să mă minți... spunându-mi că mă iubești din când în când... Te-aș fi iertat nu o dată, nu de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte! Numai să mă fi mințit, mamă!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy