Nu ești acasă și îți sărut ușa
ca pe o icoană din care tu lipsești
sunt tot mai rare clipele cînd te văd
peste privirea mea a început
să crească transparența unei unghii
exiști mereu în afară
ca și cum aș bea exteriorul unui ou
strig ca nebunul
sunt tot mai rare clipele cînd te văd
se face că stăm pe malul unei bălți
cu picioarele-n apă, vin pești mici și adorm
cu degetele noastre în gură
- pînă mîine va curge lapte, spui
eu tac visul e întrerupt
de o legătură de chei dar nu ești tu
nu ești tu nu ești tu
cu o cruce legată în urma lor
ară pămîntul două păsări de noapte
și luna scapă pe furiș cîte o lacrimă
în fiecare crăpătură
mă atinge dimineața și fuge
sunt tot mai rare clipele cînd te văd
îți simt mirosul în palmă
cu gheara cocoșului ce a cîntat a treia oară
îți scriu (iubita mea de departe? )
nu te bucura nu fi tristă, moartea-i
o trecere din singurătatea de aici
într-o și mai mare singurătate.


(din vol. "Măștile solitudinii, Ed. Marineasa, 1997)