apoi dimineața se ridică din tine
ca un animal sălbatic

aproape că nu ne mai cunoaștem
uluiți de ce poate să ni se întîmple

tramvaiele continuă să ne taie venele
cu indiferență
pe singurul pămînt al făgăduinței
plăsmuit vreodată de mintea omenească

toți își doresc
să simtă de capul lor
vuietul pămîntului răpăitul ploii
să privească rînjind
cum le plîng copiii de foame

prin forma buzelor
să-și treacă reciproc veninul
odată cu prima cafea a zilei
sursa umilinței într-o nefastă amnezie