ÃŽngeri singuratici,
noi
Plutind cu aceleași bătăi de aripi
neîncetate,
Peste oceane de lumină,
Ratăciți cu penele vâlvoi
peste humerusurile noastre înaripate,
ÃŽngeri singuratici-
aproape strigoi,
aproape sălbatici
aproape fiind noi
Orbecăind și căutându-ne prin cuvinte,
ca prin tăceri sacre
și aduceri aminte
De a nu fi fost vreodată
și totuși de a fi încă
mai mult decât o idee
Sculptată în piatră și stâncă
stând gata
(dar neputând niciodată)
să plângă...