"Eu vorbesc cu tata deseori
în zilele cu luna plină și în nopțile
cu roș soarele în apus.
Stăteam pe marginea gropii
și ne îndemnam să bem din vin până nu se acrește,
că oțetește și nu vroiam să-l aruncăm.
Eu plâng mereu. Tata nu a plâns
decât odată, atunci când a lovit-o pe mama,
la nervi...
a izbucnit în plâns iar mama s-a speriat.
Credea că i s-a facut rău și
a dat fuga la bucătarie să-i aducă zahăr
și puțină lămâie...
A hohotit când a vazut ce face pentru el,
ea i-a zâmbit drăgăstos,
l-a sărutat, l-a facut să ințeleagă că
nu se intâmplase nimic,
că era totul bine...
Apoi a adormit...se mai trezea
din când în când
ofta...și iar adormea..
Mama l-a luat în brațe, și l-a liniștit
cu căldura pielii ei rozulie
care se vedea prin rochița de noapte...
apoi s-au iubit...
Dimineața s-a trezit. Mama.
Tata nu era, credea că plecase
la serviciu.
Plecase, dar nu la serviciu
ci pe lumea ailaltă. În rai.
Mama l-a găsit în fața băii..culcat...
pe o parte. Zâmbea cu duiosie. Cred că se uita
la mama, la o imagine cu ea,
aceea care îi rămăsese pe retina...
avea buzele țuguiate de parca ar fi vrut
să îi dea ultimul sărut...Eeehehe... așa era Tata.
Când o să-l mai văd o sa-i spun
că v-am spus și vouă...
sigur nu o să se supere.