blocurile ascund oameni

ieri pe holul meu fără capăt
m-am simțit împins toată ziua

capsulă de beton
până și visele trosnesc când și când

confort trei suntem doar noi

singur
în camera mea
am uitat unde este ușa
mă pregătesc să mor

asemeni vecinei mele care
în fiecare noapte plânge
după pereții care tot cad
eu
aștept moartea

cu ochii pe tavan
sting lumina