nu știu să plâng de bucurie
aștept și nici nu cred ce-aștept
urlând, în ochii mei învie
toți câinii care-mi sar în piept

mormântul lacrimii se surpă
cărbunii ard, pietre se-ascut
iar șerpii caselor vecine
mă scuipă lung, satisfăcut

acoperișului de templu
îi crește spre pământ cocoașa
descoaseți-mă pân' la sânge
și luați-mi, dacă vreți, cămașa