nu îți mai fie teamă dragul meu
nu am să mor prin toamnă pe înserat sau în ochi străini
mereu voi odihni albul mâinii mele pe umărul tău
fă tumbe și râzi dansează cu mine pe străzi
oricum nu e nimeni aici
ar fi trebuit să ne naștem dincolo de tranșee
printre săbii tremurând pe gâtul celor care nu ne-au iubit

vor veni alte zile
alte nopți ne vor măcina atât de subtil
măștile fardurile trupurile

prin marginea lumii ridicată vom privi
oamenii aceștia colorați de noi
cu albastru copiii cu verde femeile cu roșu bărbații
le vom face case din trestie poduri de aramă vieți de catifea
ne vor ucide probabil în cele din urmă pentru a-și schimba culorile între ei

uite
număr iar pietrele cubice din orașul meu de acasă
de fiecare dată ies mai puține
cu un pas al meu lipsă acolo
de fiecare dată mai departe de el mai aproape de tine

degeaba degeaba cântă pena corcodușa la geamuri pe înserat
au plecat craii și noi odată cu ei prin amurguri
rupte în fugă sfâșiate rochii de mirese dantelate cabrate uitate

unde se duce gândul tău pentru mine când trece
și cine e cel care închide noaptea poarta cetății?