din trupu-mi ies ca printr-o gaură
suflet tânjind în rugăciune aură
și câte-au fost păcate și-am uitat
cu păsări toamna de pomană-am dat

m-a secerat un gând necunoscut
sau spicul tău cu bob de început
s-a pârguit și s-a-mpletit azimă
fiind cărnii mele negrăită rimă

nu-ndepărta din mine glasul meu
aprind în piept un opaiț cu seu
dau foc tristeții mut și orb te strig
neîngropat sunt gaură de frig

apune-ți tâmpla mâinii mele gheară
încrucișează-mi semnul de-astă vară
să nu aud auzul că-mi răspunde
c-ai fi venit dar n-ai avut de unde