De unde-atâtea lacrimi in izvoare?
De unde-atâta zbucium strâns în mare?
Oare nu plânge mereu
De dorul nostru Dumnezeu!

De unde-atât nectar? Ne naștem goi.
De unde-atâta dor turnat în noi?
Oare nu strânge-n tăcere
Iisus, iubirea-n fagure de miere!

De unde-atât parfum de Duh în nopți?
De unde-atâția struguri albi și copți?
Oare nu cumva smerita vie
Dă mustului gust de vecie!