Rugăciunea cea mai lungă


Ne cunoșteam de câțiva ani, chiar bine,
Eram în anul ultim de liceu,
Îndrăgostită foc fata de mine,
Lulea inamorat de ea și eu,

Dar cuminței am fost, ca și pe plită,
Așa că fi’nd atât de-nflăcărat,
De ea nu mai vorbesc, era topită,
Să facem, am decis, vechiul păcat ;

A doua zi, părinții ei, la masă
M-au invitat, dorind ca să mă știe
Și-apoi plecau o noapte de acasă,
Perfect pentru așa o nebunie ;

Sincer să fiu, prea multe n-am știut,
Cu toate că-s trăit doar la oraș
Și cum sunt eu de fel și precaut,
Am zis că mi-ar fi bun un balonaș ;

Intrai în farmacie, rușinos,
Jenat mă învârteam, pe cinstea mea (!)
Dar farmacistul, foarte respectos
Pe loc a înțeles ce-mi trebuia :

Din raft, un pliculeț mi-a arătat
Ca-ntre bărbați, așa pe îndelete
Cu amănunte chiar mi-a explicat,
Eu nefiind nicicând dus pe la fete ;

Fără discuție, totul am plătit,
Gândindu-mă la noaptea de orgie
Și după ce din nou i-am mulțumit,
Am luat, ca să fiu sigur, o cutie ;

A doua zi, m-am dus la ea acasă
Cu flori, la patru ace, ca la carte,
Părinții ei, mă așteptau la masă,
Eu așteptam ca să se facă noapte ;

A trebuit să facem rugăciune,
Chiar după ce frumos ne-am așezat,
Mi-am pus fruntea în mâini (asta pe bune)
Și frate , să te ții cât m-am rugat (!)

Păi a trecut,un sfert de oră poate,
Iar eu mă tot rugam, ca niciodat’,
Cu ochii-n palme-nțepenit pe coate,
De toți cei de la masă s-au mirat,

Că-mi zice ea, în șoapte, drăgăstos
(Eu mă rugam, doar ca să mai exist):
-Nu te știam așa religios (!?)
-La fel nici eu…că tac’tu-i farmacist !

Valeriu Cercel