miroase a galben ars pe haine
iubito marchează frunzele
cu o cretă grea
pe aici
se da
câteodată

uite drumul arlechin
din șold încearcă să eviți pendulul
de sticlă

luna nu este lună pe dinăuntru
acolo omenii își caută pozițiile
degete pierdute pipăie simțul
legați la ochi se cred împușcați în locurile cele mai sfinte

timpul pune ore la sticlă

peste umărul meu
pocnește ceva în brațe

când îngenuncherea mea zvâcnește
mai crește o aripă la castel

așază-mă departe
fărâmițează-mă peste
clepsidră
să îmi lipesc
ombilicul de sticla ei