Încet, mereu se-ndrăgostește,
smalțul pe vid din suflet crește;
Urarea de și-o animează,
îmbată conștiința trează.

E caldă marea de suspine
senine, seisme senine.
În iarnă brazii înfloresc
petale sânilor când cresc.

Buze zbătute, ca de ceară
vă-mbată ziua de cu seară,
Sânge-nterferă cu simbrie
se nasc solzi de viță, de vie.

E bine că e nou și n-am opus
tu izvorăști din soarele apus;
Dacă învăț să mor, iubesc cu dor,
de-s viu, nu văd? cu tine mor.