Cântul clerului se pierde-n biserică în șoapte,
Se-aud clopotele ce bat la miez de noapte.
Fecioara nu-ți crede moartea, lângă sicriu
Îngenunchează, te cheamă, îți atinge chipul ce pare încă viu.

Prin vitralii, raza nopții răzbate
Revărsându-se diafan pe-ale îngerilor aripi sculptate.
Luna se-oglindește pe 'naltul turn gotic
Domnița va plânge pe-a ta criptă spasmotic.

De-acum, corbii vor zbura o sută peste-al ei creștet brun,
Toamna va plânge printre ruine cu un delir nebun,
Despletită va dormi veghindu-ți crucea, în negru,
În agonia așteptării, pe mormântul funebru.

În pădure ți+e mormântul, departe de cetate
Printre îngerii de piatră ce-și strigă a lor stranietate,
Lângă capela ce stă uitată, cu trepte înlănțuită
De iederă uscată, pe ziduri împietrite.