colțul de stradă se luminează intermitent
suntem oameni fără oglinzi
doar liniștea se reflectă în iriși
când trecem dintr-o galerie de gânduri în alta

stop cadru

aici a iubit o femeie
se întoarce de fiecare dată la numărul unu
închide poarta
între emisfera de nord și emisfera de sud
nimic nu mai are sens
nimeni nu mai privește în urmă

derulăm altă peliculă

ne plimbăm ultima oară pe chei
plouă discordant
melcii adorm fără casă
deschizând orizonturi în vis
nu văd cum se pierde fluviul în mare

imagine voalată

eu număr încet pietrele de lună
oamenii devin spoturi vagi
pe zidul catedralei rămâne scris
amintește-ți alfa și omega