e noapte adorm pe brațul subțire
acoladă a întrebărilor fără răspuns
mâinile se țin de balustrada inimii tremură a vertij
moartea-i un bloc de piatră neînceput
șlefuit de numele
abia rostit

te ascunzi în mine ca un copil
aștepți să te găsesc
între coaste și mâinile lui Dumnezeu
te ridici brusc plângi ca o vioară
sub arcușul spaimei în umbra fragedă

nu mă vei mai recunoaște, știu,
cuvintele mi se clatină în gingii, nu pot să mai mușc
ca altădată din lacrima ta soarele rumen

te ridici ca la un semn îmi iei inima-n palme
n-am știut că-ntre coaste atât ascuțiș
dumnezeiesc intră