Gândind că Universul
e tot ce ne desparte,
Mi-adun toată visarea
pe-o margine de carte.

Mă-aplec peste cuvinte
aproape, mai aproape
Și mă-mpreun ca luna
cu luciul unei ape.

Ca un ecou mă-mprăștii
tremurător în unde
Când din înalt de ceruri
Luceafăru-mi răspunde.