Dar eu, România…

Dar eu nu sunt al tău
nu destul, România !
așa cum sunt sărac și tu săracă
ne înjurăm pe rând,
ne scoatem ochii ,ne scuipăm ,
în obrazul nostru scuipăm,
suntem sperietori , România!


Trăiesc un cosmar .România
adolescentii se sinucid
cu miinile impreunate
pe strazi,
cauta strenguri de care sa atirne,
cerul tau e plin de funii,
ce se intimpla Romania
cu Dumnezeul nostru
de ce tine in viata
politicienii morti?
cu sunete stranii
discursurile lor
-ploi acide- ne arunca în iad,
visurile noastre-pești fierti-
înoată cu ochii scoși!

Sunt gol, România,
pe dinăuntru sunt gol,
mi-au înghețat pe coline
luceferii,leucocitele,
au înghețat ca niște femei bătrâne -
doar una mai poate să spună:
-închide ușa
e curent în valea asta destul;
sunt gol, România ,sunt gol,
anonim ca un nou- născut
cu ață roșie la mâini
îmi port numărul prin spitale,
un nou- născut sărac ,România,
cu steagul Europei înfășurat
pe picioare ,
tremurând la fiecare fluierătură!


România ,ești o mănăstire-
deasupra ta îngerii
împart aghiazmă și orhidee,
enoriașii alunecă pe lângă ziduri.
se-nchină,
iau anafură,
o-nvelesc în batiste ,
alungă visele
spre vânătorii cruzi.




România ,
în fiecare zi plutesc
pe traiectorii nedefinite.
sunt imponderabil
și puțin beat,România
lumea mă privește ca pe un dirijabil
din care cad poezii
murdărind zăpezile;
copiii le aprind
aleargă cu ele pe străzi
stârnind isterii .




Eu nu sunt al tău,
nu destul, România,
sunt al Nemirului ,al prafului ridicat
-o perdea pe care
o dau la o parte la nesfârșit-
sunt beat, România, sunt beat,
pe drumul acesta sunt beat,
îmi înfig dinții în firele de iarba ,
în conservele goale în care
privesc de săptămâni,
îmi înfig dinții galbeni și batrini
în gheața reclamelor ,
cineva încearcă să-l smulgă
și reușește să-l smulgă;
la ce bun să mai am dinți-
sunt știrb ,România,
mă bucur că sunt știrb!

O gazela prinsă de tigru
în salt ești România
dar eu nu sunt hienă
ca să te sfâșii și să te împart ,
eu sunt un bețiv plin de datorii
alături de alți bețivi –o competiție ,
ne-ai luat tot ce-am avut-
ești un cămătar odios, România!


Tu trăiești ,România, eu nu trăiesc,
eu tai cuvinte in leprozerii
le scot noaptea tirziu,
le pun lanturi grele,
si mie imi pun lanturi grele;
ne aruncam in iad.


Sunt sărac ,
îmi trăiesc viața în tinichigerii ,
îți îndrept tabla șifonată,
te vopsesc, te fac nouă ,
te trimit în curse
să fii câștigătoare, România !


Sunt poetul tău, România ,
prin aburul canalelor
bâjbâi căutând un sprijin,
nu găsesc decât un perete
de care mi-e silă
și uneori câte o umbră tăcută
care mă însoțește
o parte din drum ;
amândoi înotăm prin bălțile
pline de șobolani,
amândoi îi purtăm coliere la gât-
chițăind ne intră în buzunare;
cu tandrețe, prin întunericul vânat
ne privesc și ne spun ca nu avem nimic.




Deasupra mea sunt ceruri
pe care nu le văd ,
deasupra ta sunt ceruri
pe care le vezi,
niciodată ale mele .
eu sunt în canale
cu palton cenușiu,
cu stele cenușii
cu castroane de aluminiu
în care ard poezii.

Nu mai am încredere
în firele tale albe de păr, România,
nu mai au nici un echilibru.
aveai o cărare pe mijloc,
te-ai schimbat,
te–a decolorat vântul ,
te-a făcut un fel de cocotă
care-și numără banii
din geanta maron
să nu ți-i fi luat
partenerul de peste noapte .

Ai să mă ucizi într-o zi, România!
Și ce dacă-încă un poet ucis
în wc-ul pușcăriei !?…
papagalii tăi prosperă ,
își vopsesc părul ,
își cumpără televiziuni și ziare ,
își promovează concubinele
pe trotuoare selecte ,
pun silicoane în oglinzile retrovizoare ,
fură astrele de pe cer ,
le bagă in gură
să le lumineze plombele
cu diamante,palatinele .

Atâtea fire albe care vorbesc
nu mai au nici un rost pe capul tău-
erai frumoasă, România,
concubinajul indecent
te-a făcut să ne dai drumul în hău .
Îmi vine să plâng, România,
profesorul meu de latină
plânge pe umărul meu,
ești un ucigaș de iluzii!


Îmi vine sa plâng , România,
să ard toate cărțile
care m-au învățat
să nu lovesc în țară
în care ploaia are grijă de toate,
sunt un om matur, România,
nu aș mai scrie nici un cuvânt despre tine
dacă nu m-ar durea în piept
de parcă aș fi foarte bolnav;
mă sufoc, România ,
păduchii din creștetul tău mă sufocă !





Privesc în izvorul curat
ochelarii bombați, dioptriile -
sunt o acnee a cerului ,Românie
trăiesc electrocutat
că nu am curajul
să fiu un steag în flăcări
deasupra parlamentului,
o boabă de strycnos virgină
-un bour înspăimântat;
traheea mea arde ,
flăcările nu mai ajung
să despice copita-
România, totu-i pândit
dintr-o mașină cu capestan
plină cu lunetiști,
nu am cum
să te feresc ,
toate cuvintele
vor să-ți pătrundă în inimă !





România ,sunt în genunchi,
in aplauzele mulțimii
din grumazul însângerat ,
prin gauri adânci
țâșnește sângele meu.
Bucură-te, România,
bucură-te de spectacol ,
sub soarele arzător încă un trup viril
va fi târât de cai spre Levant!