(mamei mele)



…nu-l am, dar un fortral ar fi minunat excelent
să nu mai simt viermii de mătase fin zgâriindu-mi
opacitățile minții cataracta de pe ochiul din frunte
fortral fratele mic al plasturilor minusculi de morfină și-al nopților
pline de scrâșnet de fier pe fier tren ruginit invadat de soldații beți ai durerii


paralizia ar fi un noroc tras la loto în marțea dinaintea plecării pe front
știu mamă cum ai murit pe furiș nemișcată
cu zâmbetul agățat de oglindă și zoaiele curgându-ți leneș prin sfinctere
trup terciuit putred și segmentat de amintirea mâinilor tatei
deja dezertat lângă altă femeie fără puroi fără cancer măcar pe moment
și asta-i tot ce contează


mă doare palma, zarul tocit cade iar pe singurătate e bine să fii strâns unit cu tine
chiar dacă ai dizlocări din atâtea îmbrățișări intercostale
joc v-ați ascunselea cu mine și pierd
încă nu m-am găsit nicăieri înșurubez cu mintea gratii de aer mă caut
în debarale și-n capoatele tale destrămate de praf
desprind uși invalide crescute în clarobscur rătăcesc
în saltele cu arcuri sărite și tunele înalte de furnal părăsit
sunt iritată de ciclurile eternităților defilând în formol și placente


e Paștele tata cu noua lui soartă la braț
merg la preot pentru lumină, iată, sunt oameni de treabă
și nu-l am, mamă, și de fapt nici nu știu
dacă un fortral m-ar putea ajuta
să trăiesc viața ca pe-o poezie anapoda
recitată în grabă și nedureros
până la urmă rămâne s-aștept
ca zidurile să-și crape simplu mortarul
ceasurile să ticăie invers tac-tic
și eu să mă strâng iar cuminte în tine
ca-ntr-un cocon
de mătase