Nu-mi cere să uit de furtuni și de ploaie,
De umbre dormind – amăgiri istovite.
La marginea nopții, pe țărm aruncate,
Epave-s acum vălurite ispite.

Destinu-mplinește și dăruie-mi clipa
Furată din luna cu ochi de zăbrele.
Nu este tăgadă, lumina e fulger,
Când taina-i pe cruce și pleoapele-s grele.

Ascultă cum toamna își urlă, bolnavă,
Amurguri cosite de vremi ce s-or stinge.
Tu pasul ți-l du mai departe de mine,
Cât încă-i devreme, cât încă nu ninge.