Îmi era candela stinsă
de o boare de suspine.
Ghemuită,
strânsă-n sine ca în bobul de tăciune
doar aprins și stins degrabă,
zăcea flacăra de veghe
încremenită ca în moarte,
în stingeri și în ne-veniri de îngeri.
Bâjbâiam după lumină
ca și orbul după soare,
ca și gura după vorbă,
ca și setea după mare.
Mă cădeam cu voie surdă,
mă sfârșeam fără de mine,
doar cu inimă măruntă,
fără mine,
fără mine,
un dușman ce-mi stau la pândă.


31.08.2002