Și astăzi bolul meu stomacal
S-a umplut cu ploaie, cu stări de greață și vânt,
Cu rădăcini de copaci, indiferență,
Amestecate într-o proporție egală cu gând
De sinucidere...

Între palmele ce mângâie frustrarea
Siguranța nebuniei, a neputinței rămâne captivă.
Sunt arma supremă, a naturii, în lanțul trofic,
Un cerșetor vlăguit de soartă, pătat cu-o boală nocivă
Disperarea...

Abandonat ca o rotiță stricată
Schițez mecanismul ce corupe idioți la supunere,
Iluzia că-ți pasă, că exiști prin forța muncii tale,
Că poți aparține unui club aristrocrat ce-și face din excludere
Un renume...

Și astăzi bolul meu mental
Rumegă cenușa unei societăți ce frizează legile vieții,
100 trebuie să moară ca unul să-și facă plinul!
Nu vă faceți griji voi pune ceasul să sune în clipa dimineții
Apocalipsei...

Dăruiți un bănuț celui ce vă decide soarta,
Atrofiate inexistențe decăzute într-un parcurs redundant!
Prin mine urgiile și viciul sapă
În frumusețea coșmarului vostru prestabilit să cadă în neant...
Șefu’ !

(12-aug-2002)