privesc pieziș, cu dușmănie, covorul
mi-e ciudă pe el,
mie-mi cade părul,
pe când al său face cârlionți, cârlionți
cu totul și cu totul tineresc de blonzi

suav atunci apuc de coadă toporul
și lovesc, într-o doară, televizorul
acesta pe mine pornit
mi-a tras un șut, acolo unde nu pot să zic,
că-s păun, dar nu-i nimic

alte cele aiurea s-au mai întâmplat
prin casa cea mică de-o am
de pildă tabloul cu mama și tata
prin casă deretică, spală,
ba chiar zarzavaturi au pus într-o oală

eu plec, mă duc, mă plimb cu tramvaiul
mai bine să-mi fie copiii din stradă alaiul
să știu o treabă de-a dreptul
căci cine știe ce-mi pregătește în taină
tapetul