Și dintr-o dată, surâsul meu trist și prelung
își apleca tăcut o coastă înspre mare
și țărmul, trist și prelung, își scutura pletele.

Mi-am răstit cuvintele, mi-am închis pleoapele
și în genele mele te-am îngropat cu tot cu pământ,
te-am plâns sărat și proaspăt,
și odată ajuns pe buzele mele, te-am zâmbit.

Deodată, calul, năluca și somnul
mi-au fugit înspre poimâine
și-am știut că mâine nu va fi niciodată tu.
o secundă mi-a rămas, și i-am cerut
Timpului să o recunoască.

prelung te sărut, iei forma buzelor mele
prelung te privesc, iei forma ochilor mei
prelung te gândesc, iei forma sufletului meu...

triști și prelungi adormim iubindu-ne.