Demult,
de-un ceas pierdut,
gravat în lut,
cãutai,
în frunze de ceai,
Misterul Lumii,
insipid
si rãmâneai senin,
dar vid.

Te încurcai
în limbile ceasului
si-n flori de mai
si soaptele glasului.

Vroiai sã fugi,
transfugi,
de douã rugi:
de-a fi,
de-a nu fi.
Te învârteai
si mai zburai
un cot,
netot,
dar te opreai.

Strigai,
mut,
pânã la Rai
ca orice slut-
luptând
c-o palmã de gând,
te întorceai,
nepriceput
si mai cerseai
"un început".