Romanță desuetă

Să ne iubim îți cer să ne iubim
Ca-ntr-un poem din lirica persană
Cât nu ne-or duce încă-n țintirim
Să ne ascundă-n ierburi și grozamă

Nu pregeta întoarce-te diseară
Astăzi e lună plină-n cinstea ta
În sălcii vântul cântă din vioară
Făr de rușine fără de perdea

Și-aș fi murit dar vin caii zăpezii
Să-mi bocăne potcoava în pereți
Ori și-o trimite primăvara iezii
Să-mi pască senectutea din musteți.


Romanță pentru mine

Cerul e negru ca o pleoapă de bețiv
Pe care l-au bătut jandarmii aseară
Cobor în spleen și-n vocativ
Corzile sufletului încep să mă doară

Devin mult mai tandru mor repetat
Nevasta îmi naște o fată din nou
N-am învățat-o să facă-un băiat
Mă-nchid în rachiu ca într-un cavou

Și sar din mine silabele șchioape
Scriu versuri ce se-ncheie-ncepând
Nu e pîmânt îndeajuns să mă-ngroape
Cobor înspre cer pervers murmurând

Eu sunt poetul am fost și voi fi
Pe locul în care scriam poezii.



Cîntec de final

Aș vrea încet să mor.De moarte bună
Mi-e teamă de tramvaie și de glonț
Că nu- rubin îndeajuns să pună
În drumul meu o pasăre cu clonț

Nu văd cărări ce pot să-mi fure pasul
Nici valuri care să mă scalde vai !
Se- ncheie viața? E-nceput popasul
Fără hingheri! Fără harapnic.Fără cai.

Aș vrea să mor.De-o moarte neștiută
Cînd stelele de tablă se clatină în cer
Si la izvor se-adapă iar o ciută
Cu ochiul clar și neatins de ger.

Aș vrea să mor.Dar fără tevatură
Și de-i posibil poate prin procură !


Romanță pervers conjugală

Am dus-o rău prieteni și încă-o s-o mai duc
Pentru că nu am doxă nici praxă la femei
Și pentru că mă ține nevasta sub papuc
Iar eu mă gudur foarte pe lîngă glezna ei

Sunt rob legat cu cîrpe de gleznele șoției
Și mersul ei pe tocuri îmi sună a război
Poate de disperare să mă dedau beției
Că prea e fără noimă viața asta-n doi

Hai dați-mi sfaturi bune că doar am fost tovarăși
C-așa e legalmente și bine și firesc
Dar zîmbetul pe buze-o să vă-albească iarăși
Că-n fond la urma urmei prieteni o iubesc !

C-așa-i normal c-așa mi-a fost lăsatul
Cum își iubește funia spînzuratul.



Romanță puerilă

Eu sunt Adam acesta mi-e Edenul
Și caut o Evă fără cazier
Să-și stabilească lîngă mine semnul
Atît de galeș candid și prosper

N-am să mai las asupra ei vre-o vină
Precum a fost în vremea cea dintîi
Că mărul am sa-l scot din rădăcină
Și-l voi strivi pe șarpe sub călcîi

De-o fi anostă viețuirea-n doi
Și n-o s-avem acces la veșnicie
Cu lutul zvîrcolirilor din noi
Vom închega duioși o trilogie

De nu-mi găsesc perechea de folos
Mai am încai o coastă de prisos.



Romanță complexă

Ce debordant mă simt iubito cînd
Pe corso lîngă tine defilez
Știind că trecătorii mă suduie în gînd
Sorbindu-ți silueta ecosez

Prea important mă știu veghindu-ți pașii
Sub clar obscurul de neon și iod
Că te mănîncă din priviri borfașii
Și babalîcii fac atac de cord

Cît de galant îți zic de alfa- beta
Și tu surîzi și îmi creezi psihoze
Că aș pleca oricînd cu trotineta
Să îți aduc din Marte tuberoze

Și te aștept iubito și mai te
Cu rozul tău bonbon pe unghie.




Romanță burlac burlescă


Pustie și tristă seara aceasta
La radio se dă numai Ravel
Un vecin de la doi își bate nevasta
Nu-s însurat c-aș face la fel

Pustiu e și trist orașul acesta
Ca o odaie de-o noapte-n hotel
Vîntu-și începe prin frunzișuri fiesta
Nu știu să zbor c-aș face la fel

Pustie și tristă viața aceasta
Mîine-o să-mi cumpăr din tîrg un cățel
Și o să-mi mut la țară năpasta
De-a fi și-a nu fi de-a pururi la fel

Vîntu-ntre timp îmi scrie-un rondel
Nu sînt poet c-aș face la fel.



Romanță adezivă

Mama ei de viață puturoasă
Am visat s-ajung boier sadea
Cu mașină, iacht,șofer și casă
Și dolari purcoi în teșcherea

Mă vroiam docent de talle qualle
Scriitor cu opere alese
Să-mi ridice critici- osanale
Și să prezidez monden, congrese

Îmi doream să fac politichie
Strălucit ca orator să fiu
Să tai cu cuțitu-n carne vie
Și să-mbăt golanii cu rachiu

Da pe dracu' nu mai e soluție
Mă-mpușcară ăștia-n revoluție !




Romanță culturală

Îl cunoașteți domne pe Goete
Cel de-a scris despre un doctor neamÈ›
Ce vînase cai verzi pe perete
Și-a ajuns să moară făru-n sfanț ?

Știți cine a luat pe nouășpatru
Premiu Nobil pentru medicină
Eu-n franțuz ce vindecă ficatru
Cu ulei și frunze de ricină

Auzita-ți despre sincronie
Cum se manifestă ea-n literatură
Cît clorat se bagă în hîrtie
Și cît sodiu întră în clorură?

Nu știți nimiv și sînteâi niște boi
N-aveți canci strop de cultură-n voi !



Romanță conjugală

Iubita mea vezi c-a venit curentu'
Și- s cam prea multe sute în contor
Eu cred că fii-tu ăla repetentu'
Stă noaptea singur la televizor

Să nu îmi spui că nu mai sînt lovele
Și mîine faci cartofi cu usturoi
Fi foarte-atentă, vine zile grele
Mai este ceva varză în butoi?

Dar pieptul sus, eu te iubesc feroce
Mi-e drag să-ți mîngîi sfîrcul opărit
Și să mă vîr sub pielea ta precoce
Și să mă-nfrupt din fructul tău oprit

De ne-o fi viața vitregită mumă
Ne-om sfîrteca de cărnuri dimpreună!




Romanță perversă în noiembrie

Soare blând de toamnă. Un miez de cozonac
Stafida lui mă cheamă iar să mă rătăcesc
Sorb lung din mierea vieții și vreau să-mi fac de cap
Zău nu știu de sunt mort ori mai trăiesc

Pădurea de mesteacăn miroase-a coriandru
Bate un vânt din flandra cu-aromă de piper
Mă simt pervers de tânăr aproape băiețandru
Și-n cozonacul toamnei de fericire pier

Dar seara mă înșfacă absurdă cu-a ei gheară
Mă trage lângă soba în care focu-i stins
Să îmi aduc aminte că toamna cade-n iarnă
Și peste copilărie zăpada crunt a nins

Și-mi ard în soba rece romanța și hârtia
Cu ele-mi arde toamna și copilăria




Romanță în negru

Trăiesc degeaba frate nu vine poezia
Să îmi mai bată noaptea cu degetul în ușă
C-am ostenit atâta desțelenind hârtia
Am semănat luceferi și-acum culeg cenușă

Port răni de aur rece pe suflet și pe pleoapă
M-a împușcat viața cu gloanțe de rubin
Și cu durere surdă cât poate să încapă
În trupu-mi iarăși de durere plin

Aștept să-mi sune ceasul.Hârtia-i doliu iar
Îmi las cuvinte sobre pentru ultima seară
Când o să vină-un înger cu aripi de cleștar
Să-mi sfarme din ochestră și ultima vioară

Hârtia se preface în mormânt
Și mă voi face șoaptă și cuvânt.




Romanță decembre

Mi-e pieptul plin de schije de zăpadă
Cum trase-n mine decembrele pervers
M-ascund într-o bodegă iarna să nu mă vadă
Îmi dau pe răni cu vodcă și mai comit un vers

Voi scrie despre iarna care vine
Insidios parșivă și-nghețată
Dar gându-mi zboară spre insule străine
În care nu va ninge niciodată

Poate că totuși nu-i atât de tragic
N-a mai fost iarnă și acum un an?
Când neaua-și sparge sâmburele magic
S-o face cerul clopot de mărgean

Și amintirea ta așa fierbinte
O să îmi toarne vară în cuvinte.



Ultima romanță

Nu mă pot întoarce au pus un paznic acolo
E-mbrăcat în tăcere și ține o flacără-n mâini
Îl înconjoară un aer mai greu decât plumbul
Și dealurile sure par spinări zburlite de câini

Am bătut atâta drum înspre casă
Mi-s tălpile arse și genunchii zdreliți
Ce dor îmi e să adorm printre ierburi
Sub merii târziu înfloriți

Privesc de pe culme cum arde apusul
Aur topit curge din cer
Merii își scutură florile dalbe
Se smulg din țărână și pier

Târziu mi se face în suflet și-n minte
Pustiul tot crește în inima mea
Îmi sap singur groapa m-acopăr cu ierburi
Iar meri-mi așează o cruce pe ea.


Romanță senegală

Caii nopți-și întețessc galopul
Luna sângerează rubinii cuvinte
Când din carnea-i albă mușcă iar ciclopul
Aburi fără nume urcă din morminte

Simt cum universul se topește-n sine
Infinitul este-o lacrimă de fiere
Șerpi-nsingurării urcă pân la mine
Să îmi muște hulpav sufletu-mi ce piere

Mă transform în ploaie. Curg pe pietre moarte
Cruci cu brațe albe răstignite-n cer
Par că-s pagini goale în această carte
În care perfect astăzi o să pier

Semnul meu de trecere prin viață
Este punctul negru din prefață.



Prima romanță

Cobor din basme și las în urmă zmei
Ilene Cosânzene și cai înaripați
Pe Făt Frumos dormind în leagănu-I de tei
Și prinți cu păr de aur și roșii împărați

Balauri care suflă pe nări foc și pucioasă
Și un pitic călare pe iepurele șchiop
Pe Alba ca Zăpada blânda Cenușăreaasă
Broscuța fermecată și regele miop

Eu mă cobor din basme spre lumea voastră rece
Nepregătit de viață purtând în ochi lumini
S-a dus copilăria și tinerețea-mi trece
Și prietenii din basme se fac tot mai puțini

Mi-s ochi reci și de lumină goi
Și nu mai știu spre basme cărarea înapoi.

Romanță subtilă

Nu pot fi singur niciodată
Mereu umbra ta e lângă mine
Măcar ea rămâne curată
Și mi-e bine… și mi-e bine

Am încercat să așez dintr-un gând
Între mine și lume un prag
Dar umbra îl trece alunecând
Și mi-e drag… și mi-e drag

Trăiesc având două umbre
Una de lumină una de nor
Zilele-mi sunt grele și sumbre
Și mi-e dor… și mi-e dor

Iar în nopțile pe care în brațe le frâng
Umbrele noaastre fac dragoste… și plâng!




Romanța călătorului ciudat

Eu plec cu toamna parcă sunt o frunză
Și vântul roșu mă urcă pân la cer
Stelele- s negre luna e lehuză
Mă fac luceafăr, strălucesc… și pier

Ce rece-i moartea aproape ca o viață
Pe care o trăiești însingurat
Mi-e sufletul fierbinte ca o gheață
Pe care sânge-a picurat

Mă voi întoarce cu floarea cea de măr
Poate voi fi la rândul meu o floare
Pe care-o dată să ți-o pui în păr
Și să devii din nou strălucitoare

Oriunde plec oriunde mă voi duce
Am să mă-ntorc ca să mă pui pe cruce.



Romanță

La miezul nopții luna se preface
Într-un hanger cu lama-nsângerată
M-ascund în poezie ca într-o găoace
A oului de aur care am fost o dată

Tăișul crunt mă caută printre rânduri
Și ce măcel ce țipăt fără glas
Hangerul îmi pătrunde până-n gânduri
Și în speranța câtă mi-a rămas

Mă las ucis. Iar luna urcă-n cer
Ca într-o teacă neagră de catran
Iar versurile hăcuite pier
Și eu cu ele. Făr să am habar

Ce soartă cruntă cum a fost să fie
Să mor ucis de lună-n poezie.




Romanța primă

Ne-om întâlni la o cafea cu zahăr
Din ce în ce mai rar și mai anost
Tu o madonă eu un mare mahăr
Cu textele-nvățate pe de rost

Vom bâlbâi povești și talle- qualle
Și amintiri pustii din Zanzibar
În timp ce-n ființele de sentimente goale
Ne urcă-un vierme cu aripi de mortar

Apoi târziu când se-mpreună luna
Cu soarele apus la infinit
Ne-om contopi mirific cu țărâna
Din care tragic ne-am fost încropit

Și n-o rămâne despre noi vre-un semn
Decât o scrijelire de poem.



Romanță de ianuar

Ninge rusește. Vodca stă-n pahare
Precum în candelă uleiul de Bizanț
Privesc cu jind hulpav în galantare
Ospăț de cărnuri. Și eu n-am un șfanț

Mănânc grâu fiert. Îl dreg cu zaharină
Colivă pentru ziua în care-o să renunț
La trupul meu de aur, la trupul meu de tină
Murind de sine înusu-mi prin denunț

Ce chestii spun. Afară ninge lin
Sorb din candelă. Sunt nemuritor
Cad în genunchi, la iarnă mă închin
Și-adorm rusește de vodcă pe covor

Și-așa visez că vine primăvara
Și-mi înflorește tânără vioara.





Romanță tulbure

Mă-nec în vise! Nu mai știu să-not
E-atât de dulce viața ireală
Fac brass și crowl în zeamă de compot
Mă-nec în dulce pentru-ntâia oară

E-o mare calmă! Nu găsești cadavre
Zaharuri pure, clone de poeți
Și editori și critici și-alte javre
Și cititori perfizi și indiscreți

Nu mai poți scrie! Aici nu e hârtie
Și toate pixurile au vârful de candel
Mori înecat în propria-mi poezie
Nu știu să scriu că aș muri la fel

Și în oceanul ăsta de zahar
Tot ce e dulce e de fapt amar.



Romanță puerilă

Patria mea este cuvântul
Sunt fiul unei greșeli de gramatică
O să-mi găsesc într-o sintagmă mormântul
Ucis de semantică

Mi-e dor de războiul de frunze și flori
Când Martie-și coboară trena din cer
O să urc până la ele în zori
Și-o să pier