E-atâta nemișcare-n noi
Căci sufletul ne tinde la zero absolut,
Suntem prea reci ca să placem căldurii
Si prea întunecați pentru lumină.
Deși natura urăște nimicul
Ne este de multe ori tolba cu minuni deșartă,
Goală de vise, de speranțe;
Gol ne este sufletul de existența
Celorlalți...
Mai este mișcare doar în lupta prea inegală
Dintre Iacov și înger:
Niciodată nu vom primi binecuvântarea
Căci zorile se revarsă
Fără soarele de altădată...
„Lama sabahtani” ne întunecă și azi
Apusurile jertfelor lipsite de fum
Și poate că ar fi mai bine
Să dormim...