Norii se alungă printre ramurile mărului de vizavi,
Stau aici de-o veșnicie și-o secundă, pline,
Veșnicia e a mea din ziua întâia,
Secunda întotdeauna îți aparține.

Genunchii mă dor de la pietrele căii
De la pământul drumului de dinaintea lui,
Genunchii mă dor de asprimea cărării,
De cântecul ierbii crescând prin ei, șui.

Am înlemnit în chemarea norilor pustii,
Împletesc trecutul-veșnicie cu prezentul-secundă,
Închid ochii și umblu cărări străvezii
Printre ramuri și stânci și sclipiri gemene de undă.


Leiden, 18 mai 2003