Era amurg,
era un început de stele ce curg,
un început de stele
în care roșul meu trosnea
odată cu ele.
Roșu!
A urmat o dimineață
și încă una
și încă
și încă...
și stelele căzute de-cu-noapte
în mine
lăsau urmă adâncă.
Era!
era când mi-am cunoscut culoarea,
ce,
rupându-se,
zbierând,
fulgera.
Mă fulgera pe sub pleoapele grele
între o seară și o dimineață
și o altă dimineață
și o alta...

Pan
26.05.2003