agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3038 .



GHETSIMANI
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Cross ]

2001-08-12  | [This text should be read in romana]    | 



Ghetsimani! Cuvânt de slavă!
Floare din etern mănunchi!
Bătălie-nfiorată
câştigată în genunchi!...

Ceas de rugă fără seamăn
şi de zbatere-ncordată.
Freamăt ce umplea de spaimă
toată bolta înstelată.

Veşnicia omenirii
pusă toată pe-un cântar.
Pe un taler, condamnarea,
iar pe celalt, un pahar!...

Un pahar stătea în față.
Şi Iisus privea-ngrozit.
Tot veninul omenirii
trebuia acum sorbit.

Tot noianul de osândă
din străvechile cetăți,
ce-aştepta în negru clocot
ceasul asprei judecăți.

Tot desfrâul din Sodoma,
toată cloaca din Pompei,
urâciunea lui Mamona,
şi-a mulțimilor de zei.

Toată zgura sângerândă
din cuptorul lui Moloh.
Toată ura unui Haman
şi a unui Antioh.

Toate petele de sânge
de pe vulturul roman,
de pe mâinile lui Nero,
şi-a’ lui Dioclețian.

Toate cheagurile negre
de pe-arginți, din vre-un ungher,
a’ negoțului de carne,
de onoare şi de cer.
Tot ce-a strâns şi ce va strânge
vechiul şarpe ca trofeu,
de la sângele lui Abel,
până la păcatul meu...

Vai! Ce clocot de urgie,
ce mocirlă fără fund!
„Tată!” strigă-n noapte Fiul.
„Tată!” văile răspund.

„Ţie toate-s cu putință.
N-ai măsură, n-ai hotar.
Tată veşnic, depărtează
de la Mine-acest pahar!”

Dar în celalt taler iată...
plini de sânge pe oblânc,
cavalerii morții mână
mii de duhuri în adânc.

Supt de secolii căinței,
trece-ncovoiat Adam.
Noe, tresărind de râsul
şi batjocura lui Ham.

David, în zadar ştergându-şi
pata de pe brațul drept.
Şi în fum de idoli trece
Solomon cel înțelept...

Trec martiri, profeți şi preoți...
Toți cu sufletul pătat.
Căci pe lumea asta nimeni
n-a trăit fără păcat.

Dar să ardă în gheenă
Iacov, David, Daniel?...
Şi-acum, iată-i față-n față,
o năpârcă şi un Miel.

Ceru-ntreg priveşte lupta.
Cine va cădea răpus?
Şi broboane mari de sânge
ies pe fruntea lui Iisus.


„Sfinte Tată”, strigă Fiul,
„calea e nespus de grea...
Totuşi, facă-se, Părinte,
gândul Tău, nu voia Mea!”

„Osana!” Răsună cerul!
Cântă îngerii-n văzduh.
Se-ncunună-n biruință
lupta lui Iisus în Duh!

Pot să vie-acum ostaşii.
Iată-i! Victima-şi aleg.
Dar Iisus acum e gata
de-a sorbi paharu-ntreg!

Şi pe creştetul Golgotei,
sus, între pământ şi cer,
vor da cea din urmă luptă
Mielul blând şi Lucifer.

Iar când Iosif va desprinde
trupul sfântului Oştean,
nevăzut, pe crucea goală,
va rămâne-nfipt... Satan!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!