Intr-o clepsidră asezați
Stăteau ei doi atât de nemișcați!
Împietriți de vreme si de oameni
Nemișcați de nimeni și nimic.

Părea că liniștea veghea asupra lor,
Li se părea că lumea e color.
Ei erau totul pe pămant,
Se contopeau intr-un cuvânt.

Se imbătau cu boabe mici de fericire
Se amageau cu sunete soptite de iubire
Credeau ca timpul e de partea lor
Doar pentru c-au creat o lume a clepsidrelor

Ca drept urmare au privit in gol
Iar sufletele lor se-mpotmoleau-n nămol
Si-atunci venea o rece briza de departe
Ca cineva ar fi murit in moarte

Și și-au dat seama intr-un tarziu
Ca doar ei erau in acel pustiu
Si ca perfecta lume a lor creată
Era,de fapt,o-nselatoare lume moarta.