Despre voi
n-am să știu nimic, niciodată...
Sunt, fără îndoială, cel dintâi
care vă caută umbra
printre arborii
și râpile despicate de ger,
ale graiului nostru,
printre boabele de grâu
și rădăcinile de mătrăgună,
în fântâni cu hoituri de vulturi
devenite apă verde,
în piatra colcăind de aur
și în văzduh.
Unde sunteți? Unde v-a tăinuit
întunecata voastră justiție,
unde v-ați spulberat?
Sunt sigur că ați fost,
trebuie să fi avut o limbă a voastră
în care să vă șuierați versurile nescrise
fiindcă n-ar fi încăput în nici un alfabet,
sunt sigur că v-am zărit printre oștenii
iernilor cu moarte,
dar umbra voastră n-o pot distinge
pe nici o lespede, în nici o peșteră.
Unde ați pierit,
voi, bărbații tragici
străbătând pădurile și pietrele,
asemeni zimbrilor
de grumazul cărora spânzurau
oalele cu cenușa morților,
în ce v-ați risipit?
Poate nu suntem decât carii
care devorează brațele voastre înghețate,
înotând în orbitele voastre,
și fără să știm
ne zugrăvim fluviile cu sângele vostru.
Nu. Moartea prin otravă
putea fi pe măsura regilor,
dar nu semăna cu voi,
și mi-e greu să cred că v-au răpus săbiile.
Poate că ați fost în arenele Romei
pentru a ajunge în burțile tigrilor
flămânzi de o mie de ani,
poate v-au trimis pe corăbiile
cu care pluteau, spre exil, poeții cu togă,
dar nu pentru a mișca lopețile
cu pieptul vostru tatuat cu femeile
a jumătate de imperiu,
ci pentru a ridica pânze
pe catargele oaselor voastre...
Desprind de pe lut
zdreanța peticită cu cruci de lemn a cimitirelor,
și nu vă zăresc,
vă caut sub pielea gata să plesnească a culorilor,
și sub coaja cuvintelor,
și nu vă găsesc.
Totuși sunt sigur că ați fost,
și mă gândesc la miile de copii
născându-se printre strugurii dacici,
copii care nu erau decât ecoul de început
al cântecelor voastre,
la inimile îmbătrânind sub scuturi
și luând forma lor,
și la gesturile de o limpede sălbăticie.
Mă gândesc la așezările
mistuite de frunze,
și vă întrezăresc pentru o clipă
buzele crăpate și bărbile coapte.
Vii, în bărbații care vă urmează,
voi înălțați peste sânge
un pod între pământul nostru și pământ
cu o veșnicie mai trainic decât podul
bătrânului Apollodor din Damasc!